Se ieftinește ușor contribuția la asigurarea de sănătate

Începând cu 1 Ianuarie 2019 contribuția la asigurarea de sănătate va scădea ușor datorită prosperității curente din Germania.

Ministrul sănătății Jens Spahn a răspuns celor mai importante întrebări despre Versichertenentlastungsgesetz (Legea care prevede ușurarea asiguraților) care poate fi citită AICI ( germană).

Astfel, s-a dat un exemplu pentru un salariu brut de 3000 de euro, angajații vor plăti lunar cu 15 euro mai puțin, iar pensionarii cu o pensie de 1200 de euro vor plăti cu 6 euro mai puțin. De asemenea, valoarea plătită de angajat/pensionar va fi din nou egală cu cea plătită de angajator/casa de pensii.

De asemenea, Casele de asigurări de sănătate nu vor mai putea păstra rezerve mai mari decât cheltuielile pentru o lună. Acestea au timp de trei ani să se supună acestei reguli. Prin aceasta se urmăreste reducerea mai substanțială a contribuției pe viitor.

Cei mai fericiți vor fi micii întreprinzători (întreprinzătorii care nu au angajați), pentru că valoarea contribuției lor a fost redusă la jumătate pentru cei care realizează venituri mici. De asemenea, birocrația a fost redusă în acest caz.

O altă îmbunătățire expusă în lege este desființarea datoriilor uriașe în cazul situațiilor neclare. Dacă un asigurat încetează să își mai plătească contribuția, calitatea lui de membru va fi anulată, și astfel se vor evita facturile de mii sau în unele cazuri de zeci de mii de euro. În prezent această situație nu ne afectează prea mult pe noi, românii, dar în trecut mulți am avut de confruntat această problemă.